The Rise and Fall of Dacia: From Burebista to Decebal

A: E fascinant cum Dacia, sub Burebista, ajunge la apogeul teritorial – practic întindea granițele de la Carpații Păduroși și până la Dunărea Mijlocie, apoi spre Munții Balcani și Bug. Atât de vastă și influentă!

B: Da, și nu era doar cu muschiul, ci și cu mintea – Burebista l-a avut lângă el pe Deceneu, marele preot, care i-a dat un fel de coeziune religioasă și administrativă. E ca și cum ai avea un strateg și un vizionar pe aceeași bancă.

A: Exact! Însă, deși părea de neoprit, implicarea lui Burebista în războiul civil roman – când l-a sprijinit pe Pompei împotriva lui Cezar – i-a cam pecetluit soarta. Cezar a învins, iar în 44 î.Hr., cu moartea lui Burebista, Dacia s-a fragmentat rapid în câteva regate mici.

B: Și totuși, oricât s-a spart, esența a rămas în jurul munților Orăștie, la Sarmizegetusa. Pe urmă, cu Decebal, regatul e mai mic pe hartă decât al lui Burebista, dar... devine parcă mai bine pus la punct. Organizare mai clară, armată mai redutabilă. Cum de scade întinderea, dar crește forța reală?

A: Cred că dimensiunea mai mică făcea guvernarea mai eficientă – controlul era strâns, deciziile se aplicau rapid. Și nu mai era nevoie să împaci teritorii diverse, așa că armata și administrația s-au consolidat. Plus, Sarmizegetusa era un fel de inima sistemului, nu-i așa?

B: Adevărat. Apropo, la Tapae, dacii i-au dat bătăi de cap romanilor lui Fuscus în 87, dar în 88 au fost învinși. Și apoi, Dacia devine regat clientelar Romei. Ce presupunea asta exact?

A: Un regat clientelar depindea politic de Roma – nu era provincie, dar primea sprijin: bani, meșteri, armament. În schimb, Decebal renunța la politica externă independentă. Un soi de parteneriat cu multe condiționări, să zic așa.

B: Și totuși, relația asta n-a ținut mult. După prima pace cu Traian, romanii au impus restricții dure: teritorii cedate, ziduri dărâmate, practic, control total. În final, campania din 105-106 a pus punct și, gata, Dacia devine provincie romană... un fel de final de epocă, nu?

A: Da, un adevărat pivot: de la apogeu, ajunge să fie absorbită și transformată. Toată povestea asta e detaliată fain la Duțu și Madgearu, dar și la Radu Oltean – chiar vezi cum oscilează între glorie și pierdere.